Leacuri de casă pentru tratarea RĂCELII – Într-un interviu realizat pe revista „Leacuri și Rețete Mănăstirești” în anul 2015, doctorul Eugen Giurgiu dezvăluie câteva metode simple prin care putem alunga o răceală cât mai departe de noi.
Aceste rețete sunt la îndemâna oricui, întrucât sunt bazate pe diferite alimente pe care le avem deja în casă, dar poate că nu știm să le folosim în scop terapeutic.
Leacuri băbești pentru răceală
se dau câțiva cartofi pe răzătoarea mică și se aplică în jurul gâtului; compresa se poate fixa cu ajutorul unui fular; se lasă să acționeze de seara până dimineața. se umezesc șosetele cu spirt sau apă, se încalță, și peste ele se ia o pereche de ciorapi de lână; „a doua zi nu mai ai nimic”, spunea dr. Giurgiu
se bea un vin fierbinte cu piper și scorțișoară
Un studiu realizat de cercetătorii germani a arătat că 80% din persoanele chestionate folosesc remedii naturiste pentru controlul și tratarea unor probleme de sănătate minore. Cele mai folosite remedii au fost inhalațiile, băuturile calde cu lămâie, mierea de albine, ceaiul de mușețel, supa de pui, salvia, sarea și sucurile naturale. În cele mai multe cazuri, aceste remedii sunt cunoscute din familie și au fost preluate de la rude.
Acest lucru dovedește că „leacurile băbești”, transmise din generație în generație au încă o valoare medicinală și tradițională importantă în cadrul familiilor moderne. În Europa, cele mai frecvente specii de plante utilizate împotriva gripei și răcelii sunt: florile de tei și de soc, echinaceea, coacăzele, fructele de cătină și sucul de lămâie.
În Rusia și Estonia, se folosesc mai ales usturoiul și ceapa, zmeura și merișoarele, coada-șoricelului, oregano și cimbrul. Dacă răceala persistă mai mult de 7-10 zile sau dacă simptomele se înrăutățesc în acest interval, poate fi nevoie de o vizită la medic.
Este absolut necesar să mergeți la medic dacă acuzați:
dificultăți respiratorii
dureri în piept sau dureri abdominale bruște
amețeală bruscă
un comportament ciudat
vomă severă și persistentă
înrăutățirea simptomelor