Untul-pământului (Tamus communis) are proprietăti, antireumatice și antiinflamatorii, tratând cu succes reumatismul. Popular, se mai numește și fluierătoare, brie, unsoarea-pământului sau viță-neagră. Cum îl recunoaștem Untul – pământului este o plantă cu o tulpină ierboasă, lungă de 2-4 metri. Florile sale sunt verzui, foarte puțin evidente, spre deosebire de fructele sale roșii, ușor de remarcat toamna.

Sub pământ, planta dezvoltă o rădăcină impresionantă, a cărei lungime poate ajunge până la jumătate de metru. Rădăcina este și foarte groasă (poate ajunge și la grosimea unui braț), cu o consistență untoasă, de unde și denumirea populară sub care este cel mai adesea cunoscută, de ‘’untul-pământului’’. Unde îl găsim și cum îl recoltăm Untul-pământului crește îndeosebi în regiunile sudice ale țării, la marginea pădurilor, în luminișuri, pe lângă garduri verzi. Preferă zonele pietroase. Radacina sa este foarte dificil de scos. Se dezgroapă cu cazmaua, după care se spală în apă, pentru a nu pierde din substanțele sale mucilaginoase.

Se folosește cel mai adesea proaspătă, pentru aplicarea direct pe piele sau pentru prepararea tincturii. Tinctură din untul-pământului: Se curăță bine 1 rădăcină de untul -pământului, se rade și se introduce într-o sticlă de 1 litru. Se completează cu alcool/țuică de 30-40 de grade. Se închide sticla și se lasă la macerat vreme de 6 zile, timp în care recipientul se scutură de 3-4 ori pe zi, pentru o mai bună extracție a principiilor active.

În final, se filtrează preparatul prin stoarcere. Se pune tinctura în sticluțe mici, de culoare închisă. Cu soluția obținută se fac fricționări ale zonelor dureroase, de 2-3 ori pe zi. Aplicare direct pe piele Rădăcina se dă prin răzătoare și se aplică apoi direct pe piele. Se învelește cu o bucată de pânză curată și se lasă să acționeze vreme de 5-15 minute. Articulația tratată se va încălzi, durerea se va diminua, după câteva aplicații se va îmbunătăți mobilitatea articulară.

Remediile pe bază de untul-pământului încălzesc articulațiile, stimulează circulația sanguină în această zonă. După un tratament de 1-2 săptămâni apare o reducere sensibilă durerilor reumatice, o creștere a elasticității articulațiilor. Precauții Untul-pământului se folosește doar extern. Rădăcina de untul-pământului poate puternice reacții alergice cutanate la persoanele cu pielea sensibilă – din acest motiv se va folosi, la început, doar pe o porțiune de piele, crescând aria tratată progresiv. Întrucât are un efect rubefiant puternic, aplicațiile vor fi la început doar de 30 de secunde-1 minut, crescând timpul aplicației doar dacă nu apare senzația de arsură, leziuni la nivelul pielii. Sursa – topremediinaturiste.ro

Pentru că rețeaua de socializare ne-a cenzurat postările, sunt aproape oprite pentru ca dumneavoastră să nu le mai vedeți, vă rugăm să le dați mai departe, pentru a rezolva această situație!

Recomandăm – Untul Pământului – îmbunătățește mobilitatea articulară și face minuni în organism – Vezi în primul comentariu cum trebuie folosit