Ingrediente necesare pentru blat:
Folosim o cană de 250 ml
3 pahare făină
1 pahar ulei
2 pahare zahăr, sau după gust
2 pahare limonadă, sau apă
80 g pudră de cacao
1 praf de sare
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1 linguriță oțet de 9%
10 g zahăr vanilat
Ingrediente necesare pentru cremă:
1 pahar zahăr
7 linguri mari de griș
1 l suc de portocale sau compot
Pentru glazură:
3 linguri zahăr
1 lingură ulei
1 lingură mare pudră de cacao
1 lingură făină
1/2 pahar apă fiartă
Pentru decor:
miez de nucă
Mod de preparare: Pregătim crema: amestecăm bine toate ingredientele într-o oală, apoi lăsăm deoparte. Într-un bol, cernem făina, adăugăm pudra de cacao, 1 pahar de limonadă, bicarbonatul, zahărul și zahărul vanilat, amestecăm cu un tel, după care punem încă un pahar de limonadă, oțetul și amestecăm până la omogenizare.
Tapetăm o tavă detașabilă cu hârtie de copt, turnăm compoziția în tavă și coacem 20 de minute, în cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius. După 20 de minute, verificăm cu o scobitoare dacă e gata și lăsăm blatul să se răcească complet. După ce s-a răcit, tăiem în 4 blaturi subțiri. Ne întoarcem la cremă: punem oala pe foc și aducem compoziția până la punctul de fierbere, amestecând constant și o mai fierbem la foc mic, în jur de 2 minute sau până se îngroașă.
Turnă crema într-un bol și după ce s-a răcit un pic, băgăm la frigider să se răcească complet. Batem cu mixerul crema rece până obținem o textură densă, de o culoare deschisă; punem deoparte. Într-o cratiță mică, punem făina, zahărul, pudra de cacao, amestecăm bine, turnăm uleiul și apa și punem pe foc moderat, amestecând continuu până se îngroașă.
Asamblare: lipim blaturile cu câte 3 polonice de cremă și le înțepăm cu o furculiță. Nivelăm părțile laterale și turnăm glazura peste tort, îl decorăm cu bucățele de miez de nucă. Să o savurați cu drag! Poftă bună!