Avem nevoie de: 300g orez fiert, 250g amestec de legume mexicane congelate (sau legume proaspete din grădină), 1 ou, sare și piper după gustul dumeavoastră și câteva frunze de pătrunjel proaspăt, ulei pentru prăjirea chifteluțelor.

Se prepară astfel: Punem orezul la fiert până s-a înmuiat bine, bine, iar mai apoi se strecoară de apă. Luăm o tigaie în care adugăm 2 lingurițe de unt și punem amestecul de legume să se călească timp de câteva minute, apoi adăugăm orezul fiert.

Condimentăm cu sare și piper, după care vine și pătrunjelul proaspăt tocat alături de oul bătut. Amestecăm bine toate ingredientele și formăm gustoasele chifteluțe pe care le punem la prăjit în ulei încins până se rumenesc. După ce s-au făcut, le scoatem pe un șervețel umed pentru a le scurge de ulei și se pot servi drept garnitură sau ca fel principal!

Chifteluţe de dovlecei cu brânză. Un preparat pe care l-aș mânca la orice oră din zi și din noapte. Chifteluţe de dovlecei cu brânză, sunt atât de delicioase, încât nimeni nu le poate rezista.

Ingrediente : 200 gr brânză telemea, 200 gr făină, 3 dovlecei, 3 căţei de usturoi, 2 ouă, o legătură pătrunjel, sare si piper după gust.

Mod de preparare: Dovleceii se spală, se răzuiesc cu tot cu coajă, se sărează , apoi se lasă să stea intr-un bol cât să-şi lase lichid . După ce şi-au lăsat lichid , dovleceii se scurg bine . Cu cât dovleceii sunt mai bine scurşi , cu atât veţi folosi mai puţină făină .

Se răzuieste brânza telemea şi usturoiul, apoi se amestecă cu dovlecelul, ouăle , pătrunjelul, sare si pier după gust. Se amestecă bine toate ingredientele şi se adaugă treptat făina . Se formează chiftelulele si se prăjesc circa 3-4 minute pe fiecare parte in baie de ulei, până se rumenesc frumos. Se scot pe un servetel de hartie sa absoarbă surplusul de grăsime, si pot fi servite ca fel

Pentru Gospodinele noastre – Rețeta pentru chifteluțe mănăstirești, cea mai bună mâncare de post – Rețeta AUTENTICĂ, așa cum se făcea pe vremuri