Cuvintele prietenei ei îi răsunau în minte ca o promisiune ciudată. „Natural nu mai înseamnă mare lucru…” Și totuși, pentru Laura, cuvântul „natural” fusese mereu
Cuvintele prietenei ei îi răsunau în minte ca o promisiune ciudată. „Natural nu mai înseamnă mare lucru…” Și totuși, pentru Laura, cuvântul „natural” fusese mereu
Am ieșit din casă fără să aprind lumina. Nu voiam să mai văd nimic. Nici pereții în care crescuse Laura. Nici fotografia de pe hol,
Dar promisiunea începea deja să se clatine. Maria a lăsat încet sandvișul pe masă. În jur, colegii începuseră să fie atenți. Se simțea tensiunea în
Și totuși… în timp ce vorbea, nu m-a întrebat niciodată ce vreau eu. Asta m-a durut cel mai tare. Nu că m-ar fi dus la
— Bună seara, doamnă Andrei, a spus bărbatul în costum, cu o voce calmă, dar fermă. Mama a clipit, surprinsă. Nimeni nu-i spusese „doamnă Andrei”
A doua zi, Luminița a plecat la muncă mai devreme decât de obicei. A lăsat casa curată. Copilul dus la grădiniță. Soacra, în halat, la
În clipa aceea, tot restaurantul parcă a tăcut pentru mine. Nu știu dacă a fost real sau doar în mintea mea. Dar liniștea aia scurtă
Ana Petrescu a oftat adânc. Și-a scos paltonul, l-a așezat pe spătarul unui scaun rămas în picioare și s-a uitat la copii. Ioana stătea lipită
… privirea lui a fost suficientă ca să o oprească. A simțit cum inima îi bate nebunește, iar mâinile îi tremură ușor. A întins cardul,
Bărbatul a strâns mâna ei cu grijă. Nu a tras-o, nu a împins-o. Aștepta. — Mă cheamă Andrei, a spus încet. Dacă vrei… putem merge
Olga a lăsat furculița jos și și-a trecut mâna pe șorț, ca și cum ar fi vrut să șteargă nu doar urmele de mâncare, ci
Vântul rece bătea peste pista pustie, ridicând praful în jurul picioarelor mele. Paznicul a făcut un pas spre mine, dar atunci am auzit un țiuit