Urzica are în compoziția sa cantități importante de potasiu, fier și magneziu, fiind, așadar, un remineralizant excelent. O persoană care suferă de anemie se va simți deseori epuizată.
Consumul de urzici reprezintă una dintre modalitățile de a controla aceste simptome, prin creșterea capacității sângelui de a absorbi fierul. Pe lângă nivelul ridicat de fier, urzicile sunt bogate și în vitamina C, care va diminua oboseala și va crește tonusul organismului.
Tratează bolile sângelui Grație bogăției sale în vitamina K și în fier, precum și efectelor sale de stimulare a producerii elementelor figurate ale sângelui, urzica ajută la ameliorarea bolilor sângelui, indiferent de origine. Mai mult decât atât, urzica este un excelent reglator al reacțiilor sistemului imunitar, fiind recomandată inclusiv în bolile sângelui cu o componentă autoimună.
Salata de urzici Recomandată în anemie, tulburări de coagulare, bolile sângelui cu o componentă autoimună. — Două mâini de frunze și tulpini fragede de urzici se curăță bine, apoi se clătesc în mai multe ape. Frunzele și tulpinile se toacă fin pe o planşetă de lemn, se adaugă puțină sare și se frământă bine, cu mână protejată de o mănuşă de cauciuc. — Peste urzicile tocate se adaugă puțin suc de lămâie și ulei de măsline (pișcătura dispare). — Salata de urzici se consumă de 2 ori pe zi (prima porție dimineața), pe stomacul gol, cel puțin 14 zile.
Suc de urzică, urzică fiartă Recomandate în anemie, demineralizare. — În vasul blenderului se pun 100 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil și 150 ml de apă de izvor sau plată.
Se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 120 ml pe zi din acest suc. — Simultan, se consumă urzici fierte (gătite), câte 1 castron pe zi minimum, pentru un aport masiv de minerale. — Cura de remineralizare cu suc și fiertura de urzici durează 2 săptămâni.
Pulbere din rădăcină și frunze de urzică Indicate împotriva anemiei feriprive. Frunzele urzicii conțin fier asimilabil, iar rădăcina ajută organismul să asimileze mai bine acest oligoelement. — Se iau câte 3-4 lingurițe pulbere din rădăcină de urzică pe zi, în cure de 30-60 de zile. În paralel, se iau câte 4-6 linguri de frunze de urzică pe zi, adăugată drept condiment în ciorbe, în pilafuri, în sosurile de la pastele făinoase, etc.
Precauții, contraindicații Administrarea urzicii proaspete nu este indicată în cazul persoanelor cu tromboze, eventual aflate sub medicație, caz în care conținutul ridicat de vitamina K al acestei plante determină o creștere a vitezei de coagulare. Urzica uscată poate fi administrată însă fără teamă în aceste afecțiuni. Rădăcina de urzică nu va fi administrată gravidelor și femeilor care alăptează (care pot consuma, în schimb, frunzele urzicii).