Cristalele Japoneze, sau ‘’Chefirul de apă din Caucaz’’, sunt niște ciuperci inferioare din grupa Sacharomyces, care se dezvoltă și se înmulțesc rapid, în medii de cultură bogate în glucide. Acestea sunt mici cristale transparente, ca niște granule de gelatină albă. Cristalele Japoneze pot fi achiziționate online, din magazinele cu profil naturist.
Sunt folosite de multă vreme în Extremul Orient, în special în Japonia și China, iar în Europa au fost preluate de către terapeuții naturisti ca remediu împotriva unor afecțiuni, datorită substanțelor active, îndeosebi minerale, vitamine (B, E şi D) și enzime ce acționează ca antioxidanți și detoxifianți. Lichidul în care acestea se dezvoltă este un elixir pentru sănătate.
Aceste cristale fac parte din terapeutica medicală tradițională japoneză, având rădăcini milenare în practica poporului nipon. Eficiența lor a fost verificată de cercetările științei medicale moderne din țara noastră.
Cristalele – ființe vii – sunt alge naturale, scoase de om din adâncul albastrelor lacuri ale Japoniei, aclimatizate și puse în slujba binelui celor cu probleme de sănătate.
Chefir de apă Instrumente necesare un borcan din sticlă de cu capac etanș; o strecurătoare mare cu găuri potrivit de mari 2/2 mm; o pâlnie; o lingură de plastic, ceramică sau lemn; o sticlă pentru păstrarea chefirului, în cazul în care nu se consumă pe loc.
Orice contact al ingredientelor cu metalul distruge cultura. Rețeta pentru 1 litru de chefir: 1 l apă plată (apă fără clor) 30 – 40 g de zahăr brun sau fructoză ( 1 lingură = 20 g) 10-12 stafide sau alte fructe confiate 50 g de cristale ( 4 linguri)
— Se spală bine cu apă cristalele. — Se pune în borcan apa plată și 4 linguri de zahăr (fructoză) și se amestecă până la dizolvare. — Se adaugă cu grijă cristalele , 10-12 stafide sau 3-4 bucăți din alte fructe (prune, mere, gutui, lămâie) și se închide borcanul ermetic.
— Chefirul se poate menține la fermentat la temperatura camerei, cel puțin 12 ore, însă, în general, 24 de ore, după care se strecoară prin tifon așezat într-o sită de plastic și se consumă imediat sau se păstrează în sticle închise, la frigider. — Imediat după strecurare, cristalele din borcan se clătesc sub jet de apă rece ( fără clor). După clătire, se repetă procedura de mai sus.
— Fructele se înlocuiesc la 6-7 zile. Când volumul cristalelor se dublează, trebuie dublată și cantitatea de apă, zahăr și fructe, dacă permite vasul. Altă variantă Se prepară chefirul ca în rețeta de mai sus. Lichidul rezultat, după ce a fost strecurat, se lasă la fermentat până ce devine oțet (lucru care depinde mult de temperatura din camera în care se produce fermentarea).
Oțetul se bea diluat cu apă 1 parte oțet și 5 părți apă filtrată. Cristalele se pot păstra în frigider (nu în congelator), într-un borcan cu capac etanș, asigurându-vă că au dublu zahăr și câteva stafide, dar fără apă. Rezistă astfel 2-3 săptămâni, stând în hibernare. La frig nu dezvoltă culturi, dar nici nu se înmulțesc. Secretul reușitei Constă în a nu se folosi vase sau ustensile metalice, zahăr cu impurități și apă tratată chimic. Mod de administrare Chefirul de apă se consumă ca atare, în doze de 100-200 ml, de 3 ori/zi, cu o oră înaintea meselor, timp de 3-6 luni.
Pentru că rețeaua de socializare ne-a cenzurat postările, sunt aproape oprite pentru ca dumneavoastră să nu le mai vedeți, vă rugăm să le dați mai departe, pentru a rezolva această situație!