Ceaiul de mușețel, protejează tiroida, reduce riscul de boli grave și îmbunătățește funcția imunitară și cardiovasculară.
Ceaiul de mușețel, consumat pentru perioade îndelungate, a fost asociat cu un risc mai mic de cancer al tiroidei, potrivit unui studiu de mică amploare realizat în Grecia, informează Reuters.
Oamenii de știință au discutat cu mai mulți locuitori din Atena despre stilul lor de viață și obiceiurile lor alimentare. Au descoperit că persoanele care beau mai mult ceai de mușețel pentru o perioadă mai îndelungată prezentau un risc mai scăzut de a dezvolta tumori benigne sau maligne la nivelul tiroidei.
Deși acest studiu nu demonstrează faptul că acest tip de ceai previne cancerul, rezultatele analizei se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări științifice anterioare care au subliniat beneficiile medicale ale dietei mediteraneene, care include pe lângă carnea de pește, legume proaspete și grăsimi sănătoase, o mare cantitate de ceai, a precizat Athena Linos, cercetatoare la Institutul de medicină preventivă Prolepsis din Grecia, co-autoare a studiului.
Multe persoane care trăiesc în Grecia au adoptat dieta mediteraneană. La fiecare 100.000 de persoane din această țară, aproximativ 1,6 sunt diagnosticate cu cancer de tiroidă în fiecare an. Prin comparație, acest raport este de 13,2 la 100.000 și de 5,2 la 100.000 în Statele Unite, respectiv Uniunea Europeană.
“Acest fapt sugerează că ar putea fi ceva din dieta grecilor – precum ceaiul – care contribuie la această diferență”, au spus autorii studiului.