Mujdeiul este forma ideala de consum pentru tratamentul unor boli unde este necesara ingerarea zilnica a unei cantitati mai mari de usturoi. Se piseaza marunt 7 catei de usturoi, se pune un varf de cutit de sare, un sfert de lamaie stoarsa, o lingurita de ulei de masline presat la rece si o jumatate de legatura de patrunjel taiat foarte fin.
Se amesteca bine, apoi se lasa sa se patrunda vreme de 10-20 de minute, dupa care mujdeiul este gata. Daca simtiti nevoia, puteti sa adaugati si cateva linguri de apa plata sau de izvor, pentru a-l dilua si a-i reduce astfel efectul iritant.
Se consuma in 1-2 reprize, pe parcursul unei zile, potrivit formula-as.ro. Este mai bine tolerat de organism decat usturoiul simplu, pentru ca ingredientele din mujdei (sarea, sucul de lamaie, patrunjelul) compenseaza efectul sau usor iritant, stimuleaza digestia (care poate fi incetinita de anumiti compusi din usturoi), reduce chiar si din mirosul neplacut.
Uleiul de masline ii potenteaza actiunea de reducere a colesterolului, precum si efectul benefic in cazul litiazei biliare. Secretul curatarii, taierii si pisarii usturoiului, atat pentru reteta cu alcool, cat si pentru mujdei sau orice altceva: nu-l atingeti de metal! Curatati-l cu unghiile sau cu un cutit de …lemn.
Pisati-l in mojar de portelan sau sticla. Daca nu aveti, folositi clasicul „pisalog” din lemn. In nici un caz in piua de metal in care pisati nuci sau alte alimente. O substanta chimica din usturoi este mult mai eficienta in combaterea toxiiinfectiilor alimentare decat doua dintre cele mai utilizate antibiotice, arata un studiu recent. Compus, numit sulfura de dialil, poate distruge stratul mucos protector seceretat de anumite bacterii si carel le apara de actiunea unor antibiotice.
Alte beneficii pentru sanatate ale usturoiului:
1 Usturoiul contine alicina, un component cu multe proprietati medicinale. Usturoiul face parte din familia Allium (ceapa). Usturoiul se inrudeste cu ceapa, salota si prazul. Creste in mai toate partile lumii si este folosit in aproape orice bucatarie, fiind apreciat pentru mirosul si gustul lui deosebite. In trecut, insa, usturoiul era apreciat mai ales datorita numeroaselor sale proprietati medicinale.
Cercetatorii au gasit mentionari ale caracteristicilor usturoiului ca medicament in arhivele culturilor egiptene, babiloniene, grecesti, romane si chineze. Cele mai recente cercercetari arata ca cele mai multe beneficii ale usturoiului se datoreaza unui anumit compus din sulf (alicina) care se formeaza in timpul procesarii mecanice a grauntelor de usturoiu, fie ca acestea sunt tocate, zdrobite sau mestecate.
Alicina este cea care face ca usturoiul sa aiba acel miros puternic.
Alicina intra in corp prin sistemul digestiv si de aici este distribuita in toate partile corpului unde incepe sa isi exercitae proprietatile sale uluitoare. 2 Usturoiul are putine calorii si un continut mare de nutrienti: Nu aveti idee de cantitatea de nutrienti pe care o are usturoiul.
Numai 28 de grame de usturoi este echilaventul a:
-Mangan: 23% din ADR
– Vitamina B6: 17% din ADR
– Vitamina C: 15% din ADR
– Seleniu: 6% din ADR
– Fibre: 1 gr
– Calciu, cupru, potasiu, fosfor, fier si vitamina B1
28 de grame de usturoi sunt echivalentul a 42 de calorii, 1.8 grame de proteine si 9 grame de carbohidrati.
3 Usturoiul lupta impotriva bolilor si racelilor
Usturoiul intareste imunitatea. Potrivit unor studii, usturoiul scade riscul racelii cu 63%. Fie ca alegeti sa il consumati in varianta raw, fie ca alegeti sa luati suplimente de usturoi, acesta este nemaipoment impotriva racelilor si gripei.
4 Usturoiul are in componenta sa substante active care regleaza tensiunea arteriala
Atacurile si bolile de inima se numara printre principalele cauze ale deceselor in intreaga lume. Studiile arata ca o doza de 600 – 1500 mg de usturoi este la fel de puternica, ca Atenolul. Intr-adevar, trebuie consumata o doza mare de usturoi pentru a obtine rezultatele dorite, anume scaderea tensiunii arteriale si prevenirea atacurilor inimii.
5 Usturoiul regleaza nivelul de colesterol si reduce, astfel, riscul bolilor de inima
Suplimentele cu usturoi scad nivelul colesterolului rau cu 10-15%. Este bine sa stim ca usturoiul nu numai ca reduce nivelul colesterolului rau, dar lasa neatins nivelul colesterolului bun. Totusi, usturoiul nu reduce nivelul de trigliceride, de asemenea vinovate de afectiunile inimii.
6 Antioxidantii din componenta usturoiului previn Alzheimer-ul si dementa
Radicalii liberi cauzeaza enorm sanatatii noastre. Antioxidantii din usturoi intaresc mecanismele de aparare ale organismului nostru. Suplimentele de usturoi pot creste enzimele antioxidante si pot diminua stresul oxidativ al pacientilor care se lupta cu hipertensiunea. Abilitatea usturoiului de a reduce nivelul colesterolului rau si tensiunea arteriala impreuna cu potentialul sau antioxidant, ajuta la prevenirea bolii Alzheimer, dementei si altor boli ale creierului.
7 Usturoiul creste durata de viata a ficatului
Usturoiul ne ajuta sa ne mentinem ficatul mai sanatos, lupta impotriva infectiilor si intareste sistemul imunitar. Gratie tuturor acestor puteri ale usturoiului, vom fi per total mai sanatosi si vom trai mai mult.
8 Usturoiul imbunatateste performanta atletica
In culturile antice, usturoiul era folosit pentru reducerea oboselii si pentru a oferi mai multa energie muncitorilor. Si in Grecia Antica, atletii olimpici obisnuiau sa consume usturoi. In prezent au fost facute numeroase studii care au aratat ca usturoiul tine sub control bataile inimii si atletii devin mai rezistenti in atrenamentele lor.
9 Consumul regulat de usturoi ajuta la eliminarea metalelor grele
Administrat in doze mai mari, alicina din usturoi ne ajuta sa scapam de toxicitatea metalica din corp. Trei doze de usturoi pe zi sunt mai puternice decat D-penicilina. Asadar, usturoiul ne ajuta sa scapam de metalele grele, de durerile de cap si de tensiunea arteriala ridicata.
10 Usturoiul intareste oasele
Se spune ca in cazul femeilor, usturoiul creste nivelul de estrogen din corp si fortifica astfel oasele. Usturoiul, dar si ceapa, ajuta in vindecarea osteoartritei.
11 Usturoiul este incredibil de gustos si trebuie neaparat introdus in alimentatia curenta
Nu se numara printre proprietatile medicinale, dar merita mentionat ca usturoiul este foarte gustos consumat in forma naturala sau pus in mancarurile pe care le preparam. Ceea ce trebuie sa retinem este ca daca vrem sa ne bucuram de proprietatile usturoiului si de alicina din componenta sa, trebuie sa-l zdrobim inainte de a-l consuma. In ceea ce priveste modalitatea de consum a usturoiului, limita este acolo unde vi se opresc imaginatia si creativitatea…