Untura este unul din cele mai întâlnite produse din frigiderul românilor, în special în casele acelora care au crescut un porc la curte. Untura animalului este bine conservată în borcane şi poate fi folosită în prepararea diferitelor feluri de mâncare sau chiar prăjituri. Deşi toată lumea ar fi tentată să creadă că acest produs este bogat în grăsimi şi nu face bine organismului, untura de porc s-a dovedit a fi o mană cerească la casa omului.
Motive pentru care e bine să consumi untură: După uleiul de măsline, untura ocupă locul al doilea la capitolul grăsmi monosaturate, considerate a fi cele mai sănătoate tipuri de grăsimi saturate / Principala grăsime din untură, acidul oleic, asigură un nivel scăzut de depresie / Este bogată în vitamina D / Reglează producţia de hormoni în organismul nostru şi aduce echilibru la nivel tiroidian / Grăsimile găsite în untură pot preveni apariţia can.cerului, în specil can.cerul la sâni / Mâncarea gătită cu untură are un gust delicios şi te fereşte de problemele cu colesterolul.
Cum păstrezi carnea de porc proaspătă și sănătoasă fără congelare până la vară? Metoda secretă a bunicilor.
e-ar stii porcul sa vorbeasca, cine nu l-ar fi-ntrebat: Cum preferi sa stai la iarna, in borcan sau afumat? Pe cand nu existau congelatoare, oamenii au cautat metode prin care sa pastreze comestibil un quintal sau mai bine de carne de porc si peste primăvară și vara.
Afumatoarea si garnita cu untura au fost inventiile lor, iar de atunci incoace nici cea mai performanta lada frigorifica n-a dat carnii depozitate un gust mai bun decat ancestralele procedee.
Pana sa ajungem la afumatul carnii, vom parcurge etapa de punere la saramura. Nu sararea produselor le face sa reziste cu lunile, ci afumarea lor. Saramura contribuie insa la gust, si e de neconceput un ciolan sau o halca de slanina afumate fara sa fi sezut la saramura.
Saramura: La 1 litru de apa punem 150 de grame de sare, 4-5 catei de usturoi taiati marunt, o crenguta de cimbru, 2-3 foi de dafin, piper boabe. Cand apa da in clocot, turnam in ea toate ingredientele si stingem focul. Lasam zeama sa se raceasca. Intr-un vas mare sau mai multe, punem bucatile pe care le vrem sarate: slanina, muschiulet, pulpa, ciolan, costita. Turnam saramura peste ele, deasupra lor punem un fund de lemn, iar deasupra fundului – un bolovan sau o alta greutate care sa mentina permanent carnea sub nivelul lichidului.
La doua-trei zile, schimbam locul bucatilor intre ele, cele de dedesubt le trecem deasupra. Doua saptamani e un timp rezonabil de sarare, desi in unele zone ale tarii perioada ajunge la o luna. Bucatile sarate le spalam in apa rece, le stergem si le tinem agatate pret de cel putin o jumatate de zi intr-un loc prin care circula aerul. Daca nu putem rabda, le mancam in urmatoarele zile, evident, nu crude. Altfel, sunt mai bune si mult mai rezistente afumate. Daca nu putem cu niciun chip sa le afumam, le putem conserva si prin alta metoda.
Borcanul cu untura: Carnea sarata si carnatii (care nu se pun la saramura, dar contin si ei sare) se prajesc in untura. Se taie bucati si se pun intr-un borcan. La tara, se puneau in galeata. In recipientul respectiv turnam untura pana se umple, untura proaspata, nu cea folosita la prajit. Se pastreaza intr-un loc ferit de soare si de caldura excesiva.
Afumarea: Ceea ce am descris mai sus e la indemana oricui are o bucatarie de sase metri patrati. Cu afumatul intervine o problema. Locuim la bloc. Iesim cu afumatoarea in spatiul asa-zis verde din jurul lui? Urcam cu ea pe el, pe bloc? In ambele variante, riscam sa ne vedem pe la jurnalele TV. In balcon iar e rau: afumam si vecinii, iar scuza ca sunt niste porci nu tine. Nu ne ramane decat sa gasim o ruda, un prieten, un coleg, un prieten al rudei, al prietenului, al colegului, o alta combinatie dintre cele posibile care sa aiba curte. Afumarea se face la rece si la cald.
La rece: Asupra carnii (in fine, a grasimii) se va abate doar fumul si niciun pic din dogoarea focului. Afumatoarea, care poate fi un butoi de tabla, poate sta si in curte, intr-un loc ferit de ploaie. La o distanta de peste 1 metru deasupra afumatorii agatam carnurile. Focul va arde mocnit, vom avea grija sa nu faca flacara, combustibilul insemnand: rumegus de prun, cires sau fag, stiuleti de porumb, coarde de vita de vie, frunze uscate un pic jilave. Cel putin trei zile sunt necesare pentru o afumare serioasa. Preferabil e sa beneficiem de o incapere de la a carei zugraveala sa n-avem mari pretentii: podul casei, o magazie, o camera darapanata.
La cald: Acest tip de afumare prezinta avantajul rapiditatii. In cateva ore de la aprinderea focului, deja mancam carnaciori afumati. Dezavantajul e ca respectivii carnaciori vor rezista cel mult o luna. Afumarea la cald se face obligatoriu intr-un spatiu inchis: temperatura trebuie sa fie de peste 30 de grade Celsius. Carnea sta mai aproape de afumatoare decat in cazul de mai sus. Flacari nu exista nici aici. O parte din rumegusul pus pe foc il udam.
sursa: flu.ro