Cafeaua este o sursă importantă de antioxidanți eficienți în prevenirea unor boli maligne precum cancerul de colon, dar cafeaua consumată pe stomacul gol este un adevărat șoc pentru organism.

Proprietățile antioxidante ale cafelei se datorează acidului chlorogenic despre care se crede că aduce beneficii asupra sănătății precum prevenirea diabetului. Cafeaua are capacitatea de a încetini timpul de absorbție al zaharurilor din alimente, de a menține glicemia constantă, împiedicând astfel apariția senzației de foame.

Mai mult, inhibă și procesul de transformare a glucozei serice în țesut gras, reglează activitatea sistemului nervos și astfel reduce reactivitatea la stres și accesele de foame paroxistică. Acidul chlorogenic are capacitatea de a împiedica inflamarea țesuturilor adipoase, astfel inhibând formarea celulitei. Atenție! În ciuda multiplelor beneficii oferite, cafeaua consumată pe stomacul gol devine nocivă!

O singură ceașcă de cafea stimulează secreția de acid clorhidric în tractul digestiv, lucru care afectează digestia și împiedică digestia normală a proteinelor. Proteinele care nu sunt suficient digerate pot cauza multe probleme de sănătate: balonare, inflamarea intestinelor, iritarea intestinelor sau chiar cancer. Recomandarea specialiștilor: consumați cafea la 1 oră după trezire și doar după ce ați servit micul dejun.

De asemenea, nu se recomandă să beți cafea imediat după ce vă treziți deoarece se stimulează producția de cortizol care se echilibrează foarte greu ulterior. Cortizolul este un hormon de tip steroid care este secretat de glandele suprarenale și se numește și „hormonul de stres”, pentru că nivelul său fluctuează în funcție de starea emoțională și în funcție de stresul fizic. Cortizolul nu este doar un simplu indicator de stres, ci este necesar la funcționarea majorității părților și organelor corpului. Astfel, deficiența sau excesul de cortizol poate conduce la diverse probleme de sănătate.

Iată și beneficiile cafelei de dimineață: Prelungește viața: Dacă nu aveți probleme de sănătate, 2 cești de cafea pe zi pot fi adevărate miracole: potrivit cercetătorilor, această cantitate de cafea reduce riscul de deces cu 18% pentru femei, respectiv cu 10% pentru bărbați.

Oferă energie: Persoanele care beau cafea sunt mult mai energici pentru că aceasta stimulează activitatea fizică intensă. Cafeaua întărește musculatura, înlătură oboseala și ajută organismul să transforme grăsimea în energie.

Vă face mai atent și mai fericit – Specialiștii au ajuns la concluzia că o doză mică de cafea consumată zilnic micșorează timpul de reacție, stimulează memoria și atenția. Mai mult, întrucât conține lipide, carbohidrați și proteine, cafeaua are capacitatea de a stimula producția de serotonină (hormonul fericirii).

Previne diabetul: Cafeaua are capacitatea de a îmbunătăți activitatea ficatului și de a influența depozitul de adipocite care se luptă împotriva diabetului.

Previne cancerul: Potrivit studiilor, persoanele care consumă cafea au un risc mai scăzut se îmbolnăvirea de cancer: întrucât conține antioxidanți, cafeaua este benefică în lupta împotriva cancerului.

Ce se întâmplă dacă alegi să bei cafeaua pe stomacul gol