Cu toţii ne aducem aminte de mileurile de macrame, făcute de bunicile sau de mamele nostre, pe care le avem prin casă în anii 90,
O milionară din Iași crește 30 de copii sărmani și de pe străzi, investește în educația lor și îi face premianți
„Ziarul de Iaşi“ a publicat astăzi un aspect mai puţin cunoscut publicului din viaţa celei mai bogate femei a judeţului. O milionară din IAȘI care
Merită încercat – Planta capabilă să te scape de alergii și de orice problemă de piele – Cum se folosește
Este o planta de origine montana, dar creste in gradini, pe zidurile din piatra sau pe acoperisurile de caramida ale caselor. Popular, se mai numeste
De Salvat – Aceasta este greșeala pe care o fac gospodinele când pun varză la murat – Rețeta corectă
Ce trebuie să ştim când alegem varză? Să fie bine coaptă, îndesată, albă şi cu foi subţirele (să–ţifie de folos la sarmale). Iar saramura se
Pomul care face roșii se cultivă și în România. Produce zeci de mii de tomate și trăiește până la 7 ani.
Crezi că e un trucaj? Nu, nu este! Roșia-pom există cu adevărat, nu e creată în laborator prin inginerie genetică cum am fi tentați să
Ajută și tu la promovarea României – Lacul din România care își schimbă culoarea în funcție de anotimp – Este unic în Europa
Lacul Albastru, situat la poalele Munţilor Gutâi, este unic în Europa datorită felului în care s-a format şi datorită proprietăţii sale de a-şi schimba culoarea
Merită încercat – Aceast amestec elimină durerile de spate, de articulații și de picioare în doar 7 zile
Am verificat acest remediu pe propria piele si pot sa va spun ca m-am convins de faptul ca aceasta reteta este cu adevarat un miracol.
Bine de Știut – Nu, nu este o glumă, aici este singurul loc din România unde o casă costă doar 2.000 lei
Sibiul are multe locuri de poveste, iar unul dintre acestea este Gherdealul, satul cu doar șapte suflete, aflat la limita cu județul Brașov . Dintre
Bine de Știut – Medicii au spus adevărul despre untura de porc – Vei mai consuma
Untura este unul din cele mai întâlnite produse din frigiderul românilor, în special în casele acelora care au crescut un porc la curte. Untura animalului
Aspirina – Remediu pentru picioare și alte 9 întrebuințări ale aspirinei despre care nu știați
Clasica aspirina nu este buna doar pentru durerile de cap sau pentru starile febrile. Se poate folosi inclusiv pentru picioare. O reteta veche si folosita
Un cardiolog renumit recomandă aceast truc. Te ajută să dai jos aproape 10 kg într-o săptămână.
Dietele sunt în general indicate de nutriționiști. Ei sunt principalii experți în ceea ce privește nutriția adaptată unui anumit organism. Dar, înainte de inițierea unei
De Salvat – Ceapa nu este bună doar în mâncare – Ce alte utilizări are despre care probabil nu știai
Ceapa nu este bună doar în mâncare: iată și alte utilizări despre care probabil nu știai – Ameliorarea afectiunilor folosind ingrediente naturale ce le ai