Ingrediente:
500 g faina,
7 g drojdie uscata,
1 jumatate de lingurita de sare,
250 ml lapte,
60 g zahar,
80 ml ulei,
4 linguri de miere pentru uns,
1 galbenus de ou pentru uns
Mod de preparare: Faina se pune intr-un vas de plastic si peste ea se adauga drojdia uscata, laptele caldut,zaharul, uleiul si praful de sare. Se framanta bine bine cu mana pana obtinem acel aluat omogen si elastic care se desprinde de pe peretii vasului.
Se acopera vasul cu un prosop de bucatarie si se lasa la crescut pentru 1 ora. Dupa ce avem un aluat crescut care si-a dublat volumul,se rup bucati din aluat si se formeaza circa 8-9 bilute mici de aluat. Se intinde fiecare biluta de aluat intr-un dreptunghi, si se ruleaza pana se obtin un baton de aluat.
Se tapeteaza cu hartie de copt o tava de aragaz si se aseaza cu grija batoanele in tava. Odata asezate in tava se mai lasa la dospit circa 30 de minute,apoi se ung cu galbenus de ou si se da tava la copt pentru circa 25-30 de minute la 180 de grade pana incep sa se rumeneasca la suprafata. Dupa ce s-au copt se scot din cuptor si cand sunt inca fierbinti in tava se ung cu o pensula din silicon cu miere.Daca doriti puteti presara diverse seminte macinate deasupra.
Nota. Aceste batoane pot fi facute si in varianta de post ,se inlocuieste laptele cu apa si oul cu apa cu zahar.In functie de preferinta fiecaruia pot fi umplute cu dulceata cand le rulati ,sau pot fi lasate simple. Va dorim pofta buna si spor la gatit!