Cristina stătea așezată elegant la masa din colțul biroului, discutând calm cu doi bărbați în costume impecabile. Privirea ei s-a ridicat încet când ușa s-a deschis,
iar zâmbetul professional i-a înghețat pe față pentru o fracțiune de secundă înainte să revină, mai strălucitor și mai fals ca niciodată.
Ana, care îl ținea de braț pe Mihai, a simțit cum acesta se înțepenește brusc, degetele lui strângându-i involuntar încheietura mâinii până la durere.
„Ah, iată-l și pe domnul director general!” a exclamat unul dintre bărbați, ridicându-se în picioare. „Tocmai ne prezenta doamna Cristina proiecțiile financiare. Impresionant, trebuie să recunosc.”
Mihai a rămas înmărmurit, incapabil să articuleze un cuvânt. Simțea cum aerul din încăpere devine tot mai dens, cum buzele îi amorțesc și cum o transpirație rece îi alunecă pe șira spinării.
„Mihai, dragă,” a spus Cristina cu o voce melodioasă, ridicându-se grațios de la masă. „Nu mi-ai spus că vei aduce și pe… asistenta ta personală.” Ochii ei întunecați s-au fixat pe Ana, măsurând-o din cap până în picioare. „Domnilor, vă prezint pe soțul meu, Mihai Petrescu, creierul din spatele întregii operațiuni.”
Investitorii au schimbat priviri curioase, atmosfera devenind brusc tensionată. Ana a făcut un pas înapoi, eliberându-și mâna din strânsoarea lui Mihai. Părea la fel de șocată ca și el.
„Cristina,” a reușit în sfârșit Mihai să articuleze, încercând să-și găsească vocea. „Nu știam că vei fi prezentă astăzi.”
„Evident,” a răspuns ea cu un zâmbet tăios. „Dar când Domnul Vasilescu m-a contactat direct pentru întrebări despre departamentul financiar, mi s-a părut nepoliticos să refuz. În calitate de director financiar al companiei, am considerat că e responsabilitatea mea să fiu aici.”
Mihai simțea cum pământul îi fuge de sub picioare. Nu doar că soția lui era aici, dar investitorii o cunoșteau în calitate de director financiar. Nici măcar nu-i spusese Anei că era căsătorit, darămite că soția lui lucra în aceeași companie.
„Poate ar trebui să continuăm discuția,” a intervenit cel de-al doilea investitor, încercând să destindă atmosfera. „Doamna Petrescu ne-a prezentat deja cifrele preliminare și suntem foarte interesați de propunerea dumneavoastră.”
Mihai a încuviințat mecanic, mutându-și privirea de la Cristina la Ana și înapoi. Ana stătea acum lângă ușă, cu fața palidă și buzele strânse.
„Ana, poate ar fi mai bine să revii mai târziu,” a spus el, încercând să pară calm și controlat.
„Nicidecum!” a exclamat Cristina cu un entuziasm fals. „Sunt sigură că domnișoara Ana poate aduce perspective valoroase în discuția noastră. Sau se ocupă doar de… aspectele extracuriculare ale afacerii?”
Domnul Vasilescu și-a dres glasul, evident stânjenit. „Poate ar trebui să trecem la subiectele de interes financiar.”
Ana a făcut un pas către ușă. „Vă rog să mă scuzați,” a murmurat ea. „Cred că prezența mea nu mai este necesară.”
Înainte ca Mihai să poată spune ceva, ea a ieșit din încăpere, închizând ușa în urma ei cu o discreție care părea mai acuzatoare decât orice trântitură.
Cristina s-a reașezat elegant la masă. „Ei bine, dragă, nu stai cu noi? Tocmai explicam domnilor cum am restructurat departamentul financiar pentru a maximiza eficiența. Știi, proiectul la care am lucrat în ultimele șase luni, în timp ce tu erai atât de… ocupat.”
Mihai s-a așezat ca un automat la masă, mintea lui funcționând la turație maximă. Cât știa Cristina? De cât timp știa? De ce alesese să-l confrunte acum, în fața investitorilor? Și cum de reușea să pară atât de calmă, atât de profesionistă, când tocmai îl prinsese cu amanta?
„Da, desigur,” a răspuns el, deschizând servieta și scoțând documentele pregătite. Mâinile îi tremurau ușor. „Haideți să discutăm despre strategia de expansiune pe care am planificat-o.”
Următoarele două ore au fost un calvar pentru Mihai. Cristina domina conversația, prezentând cifre și proiecții cu o precizie care îi uimea pe investitori. De fiecare dată când încerca să preia controlul discuției, ea intervenea cu un comentariu aparent nevinovat care îl făcea să pară nepregătit sau dezinformat.
„Mihai preferă să delege detaliile,” spunea ea cu un zâmbet dulce. „El se ocupă mai mult de relațiile externe.”
Investitorii păreau din ce în ce mai impresionați de Cristina și mai puțin interesați de contribuțiile lui Mihai. Când întâlnirea s-a încheiat, domnul Vasilescu i-a strâns mâna Cristinei cu entuziasm.
„Doamnă Petrescu, prezentarea dumneavoastră a fost impecabilă. Așteptăm cu nerăbdare să primim documentația finală și cred că putem avea un răspuns pozitiv în următoarele zile.”
După ce investitorii au plecat, Mihai și Cristina au rămas singuri în birou. Aerul părea să vibreze de tensiunea dintre ei.
„Ce naiba a fost asta?” a izbucnit el, închizând ușa cu forță.
Cristina l-a privit cu o liniște înfricoșătoare. „Ce anume, Mihai? Faptul că mi-am făcut treaba sau faptul că ți-ai adus amanta la o întâlnire de afaceri?”
„Nu era programat să fii aici astăzi.”
„Nu? Ciudat, pentru că eu primesc toate programările oficiale ale companiei. Dar probabil că întâlnirea cu domnișoara Ana a fost aranjată pe… un canal neoficial.” Cristina și-a strâns documentele cu mișcări precise, metodice. „Apropo, să știi că brățara aceea pe care i-ai promis-o costă 15.000 de euro. Sper că aveai de gând să o plătești din banii tăi personali, nu din fondurile companiei.”
Mihai a simțit cum inima îi înghețase în piept. „Tu… știai?”
„Despre Ana? Evident. Despre promisiunea cu brățara? Am aflat acum.” Cristina și-a închis servieta și l-a privit direct în ochi. „Când ai de gând să-i spui că sunt însărcinată în luna a cincea?”
Șocul l-a lovit pe Mihai ca un pumn în stomac. A căzut pe cel mai apropiat scaun, privind-o neîncrezător.
„Însărcinată? Dar… cum? Noi… noi nu mai…”
„Nu mai ce? Nu mai suntem intimi?” Cristina a ridicat din umeri. „Ai dreptate. De patru luni și jumătate, pentru a fi exactă. Imediat după ce ai început aventura cu Ana. Dar înainte de asta, dacă îți amintești, am avut o seară specială. Aniversarea noastră. Ai fost prea beat să-ți amintești?”
Mihai a încercat să-și adune gândurile, amintirile năvălind peste el. Aniversarea lor. Sticla de șampanie scumpă. Cristina într-o rochie nouă, elegantă. Dimineața următoare, când s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare și cu un sentiment vag de vinovăție.
„De ce nu mi-ai spus?” a întrebat el cu voce scăzută.
„Am încercat. De trei ori. Dar erai mereu grăbit, mereu cu gândul în altă parte. Iar apoi… apoi am descoperit de ce.” Cristina a oftat, o umbră de tristețe trecându-i peste față pentru prima dată. „Știi care e ironia? Mă pregăteam să-ți spun că vreau divorțul chiar înainte să aflu despre sarcină.”
Mihai s-a ridicat și a făcut un pas spre ea, dar Cristina a ridicat mâna, oprindu-l.
„Nu încerca. Nu acum. Am acceptat întâlnirea cu investitorii pentru că e vorba de compania noastră, de viitorul nostru financiar. Indiferent ce se va întâmpla între noi personal, avem responsabilități.” Și-a pus servieta pe umăr și s-a îndreptat spre ușă. „Ai o săptămână, Mihai. O săptămână să decizi ce vrei să faci. După asta, voi lua eu decizia pentru amândoi.”
A ieșit din birou lăsându-l pe Mihai singur cu gândurile sale haotice, cu vinovăția și cu frica de viitor. Telefonul i-a vibrat în buzunar – un mesaj de la Ana: „Trebuie să vorbim. Acum.”
Mihai a închis ochii pentru un moment, simțind cum întreaga lui viață construită pe minciuni începea să se prăbușească în jurul lui.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.