Gabriela a înghețat. A răscolit întreaga cameră, a scos totul din dulap, a verificat și în salteaua veche, și în cutiile din debara… nimic. Economiile ei
— toate acele bancnote strânse leu cu leu, ani de muncă și umilință — dispăruseră. Și-a dat seama instantaneu: Nicu.
A așteptat până noaptea. Când el a venit acasă, beat și zâmbitor, ea a întrebat direct:
— Ai luat banii?
Nicu a râs: — Ce banii, Gaițo? Ce ai, visezi?
— Banii pentru casa mea. Cinci ani i-am adunat. Cinci ani în care tu ai stat degeaba.
Privirea lui s-a schimbat brusc — rece, tăioasă.
— Ai strâns bani în spatele meu? Aha, deci asta era!
— Sunt banii mei, Nicu! Ai spart viitorul meu! Nu ți-e rușine?
El a ridicat mâna, dar s-a oprit. Gabriela deja ieșea pe ușă, cu doar o geantă în mână și lacrimi fierbinți în ochi.
A plecat. La început, a dormit la o colegă. Apoi a găsit de muncă într-un sat mic, îngrijind un bătrân bolnav, domnul Iordan. Un fost profesor, retras, singur, cu o casă veche dar curată, care avea nevoie de companie și grijă.
Gabriela a rămas acolo ani întregi. Îi gătea, îl spăla, îi citea seara. Iar el, în schimb, o asculta. Pentru prima dată cineva chiar o asculta. Deși nu spunea multe, bătrânul îi spunea mereu:
— Ai suflet bun, Gabrielo. Cineva, într-o zi, o să vadă cât de mult valorezi.
Într-o iarnă, domnul Iordan s-a stins în somn. Gabriela a plâns sincer. Îl simțea ca pe un tată pe care nu l-a avut niciodată. A organizat totul: înmormântarea, curățenia, cheltuielile.
Două săptămâni mai târziu, un avocat a venit în sat. Căuta o anume Gabriela Marinescu. Când a găsit-o, i-a înmânat un plic gros. Testamentul.
Domnul Iordan îi lăsase întreaga casă, o bucată de teren… și un cont bancar cu o sumă care i-a tăiat respirația. Câteva zeci de mii de euro.
Gabriela a stat pe pragul noii sale case, privind soarele dimineții, cu ceaiul cald în mâini. Și-a amintit de tren, de orfelinat, de motanul vagabond, de bătaia din dulap, de zâmbetul lui Nicu… și a zâmbit.
— Să-ți fie rușine, Nicule, că ai pierdut o comoară, șopti ea cu blândețe.
Viața o lovise de multe ori. Dar în final… a învățat că răbdarea, bunătatea și tăcerea își au răsplata.
Și pentru prima dată în viață… se simțea acasă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.