Realizarea că dragostea va găsi o cale. Mereu. Am început să studiez limbajul semnelor cu disperare.
Cărți, cursuri, întâlniri cu specialiști din oraș. Orele petrecute după ce Andrei adormea, degetele mele obosite repetând gesturi până când deveneau naturale.
Radu a construit un atelier mic în curtea din spate. Acolo, seară de seară, după munca la câmp, a început să creeze jucării speciale pentru Andrei
– cu lumini care clipeau în loc de sunete, cu texturi diferite, cu vibrații.
Prima dată când Andrei a înțeles că gesturile mele aveau semnificație, avea trei ani. I-am arătat semnul pentru
„apă” și apoi i-am dat un pahar. Ochii lui s-au aprins cu o scânteie de recunoaștere. A repetat gestul, nesigur la început, apoi din ce în ce mai hotărât.
Noaptea aceea, am plâns de bucurie în brațele lui Radu.
Vremea a trecut. Andrei creștea, învăța, se dezvolta. La școală a fost greu la început. Copiii pot fi cruzi. Dar Andrei avea ceva special – o bunătate care dezarma, o perseverență care inspira.
Când a împlinit 16 ani, Andrei mi-a făcut cel mai frumos cadou. A mers în atelierul tatălui său și a construit ceva în secret timp de luni întregi. În ziua aniversării mele, mi-a înmânat o cutie de lemn sculptată manual.
Înăuntru era un dispozitiv pe care îl proiectase singur – un soi de translator. Când vorbeam, cuvintele mele apăreau pe un mic ecran, transformate în text. Nu era perfect, dar funcționa. La baza cutiei, sculptat cu grijă, era un mesaj simplu: „Pentru mama care mi-a dat o voce.”
Astăzi, Andrei are 34 de ani. Este inginer și proiectează tehnologie pentru persoanele cu deficiențe de auz.
Are propria familie, doi copii care cunosc limbajul semnelor de la o vârstă fragedă. Și în fiecare duminică, vin cu toții la noi acasă, umplând casa cu râsete silențioase și iubire ce nu are nevoie de cuvinte pentru a fi înțeleasă.
Uneori, când stau pe aceeași bancă veche unde l-am găsit, mă gândesc la mama lui biologică. Sper că, oriunde ar fi, știe că băiețelul ei este fericit.
Că a găsit un drum în lumea aceasta complicată. Și poate, într-o zi, îi voi putea spune: „Nu te-am iertat doar eu, ci și el.”
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.