Soacra mea a trăit toată viața la oraș.
Însă mereu și-a dorit să încerce viața la țară. Cât timp a lucrat, nu s-a încumetat să-și cumpere o casă de vacanță, pentru că știa că nu s-ar descurca.
Iar acum, când în sfârșit putea să-și împlinească visul, nu avea mijloacele financiare necesare.
Cu doi ani în urmă, a murit bunicul meu și am moștenit căsuța lui de la țară, cu o bucată de grădină și o livadă.
Aveam de gând să o vând pentru a face reparații în apartamentul nostru și pentru a cumpăra o mașină mai nouă, dar soțul meu m-a rugat să-i dau casa mamei lui. După ce a ieșit la pensie, și-a găsit un hobby: voia să cultive legume și să îngrijească livada.
Am decis că nu voi trece casa pe numele Larisei Fedorivna, dar îi voi permite să locuiască acolo și să se ocupe de gospodărie.
Vadim a fost bucuros de hotărârea mea. Îmi povestise de mai multe ori cât de important era acest lucru pentru mama lui. Pentru o pensionară, să stea singură între patru pereți în fața televizorului, fără nicio activitate utilă, nu era deloc o perspectivă atrăgătoare.
Iar să-și cumpere o casă de vacanță din propriul buzunar nu era posibil, așa că decizia mea era singura șansă de a-și îndeplini visul. Acolo putea să cultive legume, fructe, pomușoare și, în plus, să aibă grijă de casă, ca să nu se umple de praf și să se degradeze.
Au trecut deja doi ani de atunci și soacra mea tot nu a reușit să cultive nimic cum trebuie. Unele legume nici n-au răsărit, altele s-au uscat înainte să dea roade.
Oare chiar credea că e o treabă atât de ușoară? Grădinăritul cere grijă și cunoștințe. Iar o femeie în vârstă, care a trăit toată viața la oraș, nu avea habar de nimic. Am decis să discut cu ea despre asta.
Când am mers în vizită la soacră-mea, am observat că nu făcea deloc ceea ce își propusese. A semănat niște semințe, și ceva-ceva chiar răsărise, dar acolo s-a oprit tot efortul ei.
Livada era plină de buruieni, casa nu era curățată. Nici măcar nu locuia acolo permanent. Iar când venea de la oraș, nu muncea, ci mergea la râu să se odihnească sau se plimba prin pădure.
Pentru ce m-a rugat, până la urmă, să-i dau casa, dacă îi e lene să lucreze acolo? Mai bine aș fi vândut terenul, așa cum aveam de gând, și aș fi făcut toate lucrurile pe care le planificasem.
Când am adus vorba despre asta cu soacra mea, s-a și supărat pe mine. Zice că nu e frumos să iei înapoi un cadou. Acum am înțeles vorba: „Nu face bine, dacă nu vrei să ai parte de rău…”
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.