De cele mai multe ori, când mâncăm măsline, obişnuim să le aruncăm sâmburii, considerându-i inutili. Ceea ce puţini ştiu este faptul că sâmburii de măsline sunt un adevărat medicament natural. Au rolul de a regla tranzitul intestinal, ajută stomacul şi colonul. De asemenea, se folosesc în cadrul unui tratament ce face ca glicemia să revină la normal. Iată cum se face miraculosul ceai din sâmburi de măsline:

Ceai din sâmburi de măsline: Cura cu ceai din sâmburi de măsline face ca glicemia să scadă rapid, cu condiţia ca tratamentul să fie ţinut corect.

Uscarea sâmburilor de măsline: Luaţi 200 de sâmburi de măsline sănătoase şi frumoase (se evită cele negre ca tăciunele), şi puneţi-i la uscat pe un dulap, într-un loc lipsit de umezeală. Păstraţi-i astfel timp de 2-3 săptămâni. Spargeţi apoi sâmburii uscaţi în piua de bucătărie şi apoi măcinaţi-i cu ajutorul unei râşnițe, până se transformă într-o pulbere fină, pe care o păstraţi într-un borcan de sticlă închis ermetic, la loc întunecos.

Prepararea şi administrarea ceaiului: În fiecare dimineaţă, puneţi la fiert 250 ml. apă şi lăsaţi la foc domol timp de 10 minute. Îndepărtaţi recipientul de pe foc, iar în apa fiartă adăugaţi 1 linguriţă din praful de sâmburi de măsline.

Beţi ceaiul cu înghiţituri mici, pe stomacul gol, până la ora 12:00. În acest interval de timp mai luaţi şi 1 linguriţă de ulei de măsline presat la rece. Cura cu ceai din sâmburi de măsline se ţine zilnic, până la epuizarea prafului de sâmburi, după care se repetă la 4 – 6 luni de zile. Macerat din frunze de măslin: Maceratul din frunze de măslin este un alt leac care ţine sub control valorile glicemiei. Cura reglează valorile glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor, detoxifiind puternic organismul.

Prepararea maceratului: În 500 ml. apă rece de izvor se pun 20 de frunze uscate de măslin şi se lasă la macerat timp de 12 ore. După acest interval de timp, lichidul se încălzeşte până când începe să fiarbă. După primul clocot, recipientul se îndepărtează de pe foc şi se lasă acoperit timp de 5 minute. Se filtrează totul şi se păstrează într-un alt vas, de sticlă.

Administrare: Maceratul de frunze de măslin astfel obţinut se bea cu înghiţituri mici, de-a lungul întregii zile. Tratamentul se urmează pe parcursul a 30 de zile şi se poate repeta din 2 în 2 luni.

Bine de ştiut: Diabetul este de 2 tipuri: Tipul I (insulino-dependent) – reprezintă 15-20% din cazuri şi este forma de diabet în care se produce distrugerea celulelor pancreatice care secretă insulină; de aceea, bolnavilor trebuie să li se administreze insulină, altfel putându-se produce comă diabetică; Tipul II (non-insulino-dependent) este cel mai întâlnit (80-85% din cazuri) şi apare de obicei la vârsta de 40-50 de ani.

Tratament cu sâmburi de măsline – mulți pacienți s-au vindecat – Cum trebuiesc folosiți