Anna stătea în fața ferestrei imense din
dormitorul principal, privind grădina scăldată în lumina lunii.
Mâinile îi tremurau ușor în timp ce desfăcea agrafa care îi ținea părul.
Știa ce urma să se întâmple. Se pregătise mental pentru acest moment încă din ziua în care părinții ei anunțaseră „marea veste”
– logodna ei cu Ivan Sergheevici, un om de afaceri de trei ori mai în vârstă decât ea, dar de zece ori mai bogat decât toți cunoscuții familiei la un loc.
Auzise ușa dormitorului deschizându-se și pașii lui apropiindu-se. Nu se întoarse.
„Anna,” vocea lui era surprinzător de blândă, „te rog, așază-te. Trebuie să vorbim.”
Ea se întoarse încet, observându-l pe Ivan Sergheevici stând lângă un fotoliu. Nu mai purta sacoul costumului de nuntă, dar rămăsese în cămașa albă și pantalonii eleganți. Părul său cărunt era perfect aranjat, iar ochii gri o priveau cu o expresie pe care nu o putea descifra.
Cu inima bătând puternic, Anna se așeză pe marginea patului imens, pregătindu-se pentru ceea ce credea că va fi cel mai umilitor moment al vieții ei.
Ivan Sergheevici rămase în picioare, mâinile în buzunare, studiind-o atent.
„Știu că nu ți-ai dorit această căsătorie,” spuse el direct. „Știu că părinții tăi te-au convins sau, mai exact, te-au forțat.”
Anna ridică privirea, surprinsă de sinceritatea lui.
„Înainte de orice,” continuă el, „vreau să-ți cer ceva.”
Anna înghiți în sec. Iată, venise momentul.
„Vreau să-mi promiți un lucru,” spuse Ivan Sergheevici, scoțând un dosar din sertarul noptierei. „Vreau să-ți termini studiile.”
Anna rămase cu gura întredeschisă, incapabilă să proceseze ce tocmai auzise.
„Poftim?”
„Studiile tale. Facultatea de medicină. Al treilea an, dacă nu mă înșel.”
Ea încuviință, încă șocată.
„Ți-am pregătit aceste documente,” continuă el, întinzându-i dosarul. „Este un cont bancar pe numele tău, cu suficienți bani pentru a-ți acoperi toate cheltuielile de studiu și trai pentru următorii ani. Vreau să-ți termini facultatea și să devii medicul care ai visat întotdeauna să fii.”
Anna deschise dosarul cu mâini tremurânde. Înăuntru erau extrase de cont, acte pentru un apartament în apropierea universității și alte documente pe care abia le putea citi prin lacrimile care începuseră să-i înceţoșeze vederea.
„Nu înțeleg,” șopti ea. „De ce?”
Ivan Sergheevici se așeză în fotoliu, brusc părând mai în vârstă și mai obosit.
„Soția mea, Ecaterina, a murit acum cinci ani,” începu el, privind în gol. „Era medic oncolog. Cea mai dedicată persoană pe care am cunoscut-o vreodată. A salvat sute de vieți, dar nu și-a putut salva propria viață.”
Făcu o pauză, trecându-și mâna peste față.
„Când te-am văzut prima dată la acea gală de caritate unde tatăl tău încerca să-mi atragă atenția, am văzut în ochii tăi aceeași pasiune pentru medicină pe care o avea și ea. Am văzut aceeași determinare.”
Anna era confuză.
„Dar… căsătoria? De ce m-ai luat de soție dacă tot ce voiai era să sprijini studiile mele?”
Ivan Sergheevici zâmbi trist.
„Tatăl tău are datorii mari. Foarte mari. Mi-a propus un târg – mâna ta în schimbul anulării datoriilor. A fost ideea lui, nu a mea. Dar când am înțeles disperarea familiei tale și am văzut că ai putea fi forțată să renunți la facultate pentru a lucra și a-i ajuta… am acceptat.”
Se ridică, apropiindu-se de fereastră.
„Nu am nicio intenție să fiu un soț adevărat pentru tine, Anna. Am 60 de ani, iar tu ai întreaga viață înainte. Tot ce vreau este să ai șansa pe care Ecaterina a prețuit-o atât de mult – șansa de a ajuta oamenii prin medicină.”
Anna nu-și putea crede urechilor. Toate presupunerile ei, toată frica, toate lacrimile vărsate în secret…
„Dar ce vei spune oamenilor? Părinților mei?”
„Oficial, suntem căsătoriți. Vei locui în apartamentul din apropierea universității, iar eu voi rămâne aici. Ne vom vedea ocazional la evenimente sociale, vom juca rolul de cuplu fericit. Între timp, tu îți vei urmări visul.”
Se întoarse spre ea, și pentru prima dată, Anna văzu blândețe în ochii lui gri.
„Când vei termina rezidențiatul și vei deveni medic cu drepturi depline, vom divorța discret. Vei fi liberă să-ți trăiești viața cum dorești, cu cine dorești. Tot ce-ți cer este să folosești talentul tău pentru a ajuta oamenii, așa cum ar fi făcut Ecaterina.”
Anna se ridică, dosarul strâns la piept, lacrimile curgându-i liber pe obraji.
„De ce faci asta pentru mine? Nici măcar nu mă cunoști.”
Ivan Sergheevici zâmbi, un zâmbet autentic care îi transformă complet fața.
„Pentru că am văzut prea multe vieți risipite pentru bani și putere. Pentru că Ecaterina m-ar fi dorit să fac ceva care contează cu toate acestea,” făcu un gest vag spre casa impunătoare. „Și pentru că, poate, undeva, ea încă veghează asupra mea, și vreau să fiu omul pe care ea l-a iubit.”
Se apropie de ușă, pregătindu-se să plece.
„Camera ta este pregătită, primul dormitor la stânga pe hol. Odihnește-te. Mâine te voi duce la apartamentul tău nou și îți voi explica toate aranjamentele.”
Cu mâna pe clanță, adăugă: „Oh, și Anna? Felicitări pentru primul loc la examenul de anatomie din semestrul trecut. Ecaterina ar fi fost mândră.”
Ușa se închise ușor în urma lui, lăsând-o pe Anna în mijlocul camerei, cu dosarul în mână și o senzație copleșitoare de ușurare și uimire.
Pentru prima dată în luni de zile, Anna simți speranță. Nu doar pentru că scăpase de ceea ce crezuse că va fi un coșmar, ci pentru că, într-un mod complet neașteptat, găsise un aliat acolo unde se așteptase să găsească un călău.
În timp ce se îndrepta spre camera ei, se gândi la femeia pe care nu o cunoscuse niciodată – Ecaterina – și îi mulțumi în gând pentru că, chiar și după moarte, continua să inspire bunătate și compasiune.
Anna adormi în acea noapte cu un zâmbet pe buze, visând nu la frica de viitor, ci la viețile pe care le va putea salva când va deveni, în sfârșit, medicul care visase întotdeauna să fie.
La trei ani după acea noapte stranie de nuntă, Dr. Anna Sergheevna stătea în fața primului ei pacient ca medic rezident, cu o încredere și o determinare care radiase din întreaga ei ființă. Iar într-un colț al inimii ei, purta recunoștință pentru bătrânul cu ochi gri care îi oferise nu doar libertate, ci și o lecție profundă despre generozitate și demnitate.
Ivan Sergheevici nu ceruse niciodată nimic în schimb, doar ca ea să devină medicul dedicat pe care îl văzuse în ea de la început. Și acum, în halatul alb care reprezenta tot ce visase vreodată, Anna era hotărâtă să onoreze acea promisiune în fiecare zi a carierei sale.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.