Mihai a ajuns la restaurant cu cinci minute înainte
de ora stabilită. Era îmbrăcat într-un costum gri închis,
impecabil croit, singura notă de culoare fiind cravata bordo pe care o purta.
Chiar și așa, arăta ca un condamnat care se îndreaptă spre eșafod. Chelnerul l-a condus
la o masă rezervată în colțul cel mai discret al încăperii, unde Igor Boris și fiica lui îl așteptau deja.
Alexandra stătea cu spatele spre intrare, astfel încât Mihai nu-i putea vedea fața. Observă doar părul
ei negru, strâns într-un coc elegant, și o rochie verde-smarald care îi punea în evidență umerii delicați. Lângă scaunul ei era rezemată o trostiță subțire din lemn închis la culoare.
Igor s-a ridicat să-l întâmpine. Era un bărbat masiv, cu o prezență intimidantă, deși zâmbea cordial.
„Mihai, mă bucur că ai ajuns. Alexandra, draga mea, el este Mihai, fiul lui Victor.”
Când Alexandra s-a întors, Mihai și-a ținut respirația. Se aștepta la o fată ternă, poate chiar urâtă, dar în fața lui se afla o tânără de o frumusețe remarcabilă.
Avea ochi de un verde-auriu intens, o față oval perfectă și buze pline. Pentru o clipă, Mihai a uitat complet motivul pentru care se afla acolo.
„Încântată de cunoștință,” a spus Alexandra cu o voce melodioasă, întinzându-i mâna.
Mihai a strâns mâna ei delicată, simțind cum ceva nedefinit se schimbă în interiorul său. Era pregătit să urască această întâlnire, să fie distant și rece, dar acum se simțea dezarmat.
„Plăcerea este de partea mea,” a reușit el să răspundă.
Cina a decurs surprinzător de plăcut. Alexandra era nu doar frumoasă, ci și inteligentă, cultă, având un simț al umorului care l-a făcut pe Mihai să râdă sincer de câteva ori. Pe parcursul serii, el aproape a uitat de trostiță și de ușoara dificultate cu care Alexandra se mișca.
„Deci lucrezi la compania tatălui tău?” a întrebat ea la un moment dat, în timp ce savurau desertul.
„Da, în departamentul de dezvoltare. Deși, sincer să fiu, nu am avut prea multe opțiuni.”
„Te înțeleg perfect,” a zâmbit ea. „Taților noștri le place să aibă totul sub control.”
„Îți place ce faci la companie?” a întrebat Mihai, surprins de sinceritatea ei.
„Îmi place partea de relații cu clienții, dar uneori…” Alexandra a ezitat. „Uneori simt că sunt privită doar ca fiica lui Igor Boris, nu ca Alexandra. Știi ce vreau să spun?”
Mihai a dat din cap. Pentru prima dată în viața lui, a simțit că cineva îl înțelege cu adevărat.
În următoarele săptămâni, Mihai și Alexandra s-au întâlnit de mai multe ori, fără prezența părinților lor. Au descoperit că aveau multe în comun: amândoi iubeau filmele vechi, preferau plimbările lungi în parc în loc de cluburi aglomerate și visau să călătorească în Japonia într-o zi.
Într-o seară, în timp ce se plimbau pe malul lacului, Alexandra i-a povestit despre accidentul care i-a schimbat viața.
„Aveam nouă ani. Eram în mașină cu mama când un șofer beat a intrat în noi. Mama a murit pe loc, iar eu am rămas cu piciorul stâng zdrobit. Doctorii au făcut minuni, dar nu au putut repara totul.”
Mihai a luat-o de mână, simțind un nod în gât.
„Tatăl meu a devenit super-protector după aceea. Cred că de asta a și aranjat această… situație. Se teme că nimeni nu mă va accepta așa cum sunt.”
„Tatăl tău se înșeală,” a spus Mihai, privindu-i ochii care reflectau lumina lunii. „Oricine te-ar respinge din cauza asta ar fi un idiot.”
Când Victor i-a anunțat că nunta va avea loc peste două luni, Mihai nu a protestat. Deși totul se mișca cu o viteză amețitoare, el simțea că Alexandra ar putea fi persoana potrivită pentru el. Nu era dragoste încă, dar era un început promițător.
Ziua nunții a venit mai repede decât se așteptau. A fost un eveniment grandios, cu sute de invitați, majoritatea fiind parteneri de afaceri ai celor două familii. Alexandra arăta uimitor într-o rochie de mireasă tradițională, designerul reușind să o creeze astfel încât să mascheze ușoara asimetrie a mersului ei.
După ceremonie și recepție, când în sfârșit au rămas singuri în suita nupțială a unui hotel de lux, Alexandra părea nervoasă.
„Te deranjează dacă fac un duș mai întâi?” a întrebat ea, evitând privirea lui Mihai.
„Sigur, ia-ți timpul necesar,” a răspuns el, simțind la rândul său o oarecare stânjeneală.
După ce a auzit apa curgând, Mihai s-a așezat pe marginea patului, încercând să-și ordoneze gândurile. Situația era ciudată: era în noaptea nunții cu o femeie pe care o cunoștea de doar două luni, o căsătorie aranjată care, în mod surprinzător, părea să meargă într-o direcție bună.
Când ușa băii s-a deschis, Mihai a ridicat privirea și a înghețat. Alexandra stătea în cadrul ușii, purtând un halat de mătase albă. Dar ceea ce l-a făcut să încremenească a fost faptul că ea stătea perfect dreaptă, fără nicio urmă de șchiopătare, fără trostiță.
„Alexandra… ce…?”
Ea a venit spre el cu pași siguri, grațioși, fără nicio dificultate. S-a așezat lângă el pe pat și a oftat adânc.
„Îmi datorezi o explicație,” a spus Mihai, complet confuz.
„Nu șchioapăt, Mihai. Nu am nevoie de trostiță. Nu am avut niciodată nevoie.”
„Dar accidentul…”
„Accidentul a fost real. Mama chiar a murit, iar eu am fost rănită. Dar m-am recuperat complet în câțiva ani.” Alexandra și-a împreunat mâinile în poală. „Tatăl meu a fost cel care a insistat să continui să folosesc trostița.”
„De ce ar face asta?”
„Control. Era modul lui de a-mi limita independența, de a mă ține aproape. A devenit obsedat de ideea că lumea e prea periculoasă pentru mine după ce a pierdut-o pe mama. A crezut că dacă par vulnerabilă, oamenii vor fi mai puțin înclinați să mă rănească.”
Mihai se ridică brusc, trecându-și mâinile prin păr.
„Și tatăl meu știa despre asta?”
„Nu,” a răspuns Alexandra, clătinând din cap. „Nimeni nu știe, în afară de mine și tatăl meu. Nici măcar personalul nostru de casă.”
„Atunci de ce mi-ai spus mie?”
Alexandra l-a privit direct în ochi, cu o intensitate care l-a făcut să se cutremure.
„Pentru că nu vreau ca mariajul nostru să înceapă cu o minciună. Știu că această căsătorie a fost aranjată, că nu ai avut de ales. Dar vreau să știi cine sunt cu adevărat.”
Mihai s-a întors la fereastră, privind orașul luminat în noapte. Mintea lui era un vârtej de emoții: șoc, confuzie, furie la adresa lui Igor.
„Tatăl tău te-a folosit ca pe o piesă de șah,” a spus el în cele din urmă. „La fel cum tatăl meu m-a folosit pe mine.”
Alexandra s-a ridicat și a venit lângă el.
„Eu nu sunt o piesă de șah, Mihai. Și nici tu nu ești. Putem transforma această situație în ceva real, dacă vrem.”
S-a întors spre ea, studiindu-i fața. Era atât de frumoasă, atât de sinceră în acel moment.
„De ce ai acceptat această mascaradă? De ce ai continuat să pretinzi în fața mea?”
„La început, am făcut-o pentru tatăl meu. Apoi…” ea a ezitat. „Apoi te-am cunoscut și am început să mă tem că, dacă ai afla adevărul, ai vedea totul ca pe o trădare și nu mi-ai mai da nicio șansă.”
„Și acum nu-ți mai pasă dacă îți dau o șansă sau nu?”
Alexandra a zâmbit trist. „Acum știu că merit pe cineva care mă acceptă pentru cine sunt cu adevărat. Dacă vrei să anulăm totul, o voi înțelege.”
Mihai a privit-o lung, mintea lui procesând totul. Apoi, încet, a început să râdă. A început ca un chicotit și s-a transformat într-un hohot de râs atât de puternic încât a trebuit să se așeze.
„Ce e atât de amuzant?” a întrebat Alexandra, confuză.
„Totul,” a răspuns el, ștergându-și lacrimile. „Tatăl meu m-a amenințat că îmi taie toate fondurile dacă nu mă căsătoresc cu ‘fata șchioapă’. Tatăl tău te-a făcut să pretinzi că ești invalidă pentru a te controla. Și în mijlocul acestei nebunii orchestrate de ei… noi doi ne-am găsit unul pe celălalt.”
Alexandra a zâmbit nesigur. „Și asta e bine sau rău?”
Mihai s-a ridicat și a luat-o de mâini. „Cred că e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Vreau să încercăm, Alexandra. Vreau să facem acest mariaj să funcționeze, dar în termenii noștri, nu ai lor.”
„Și ce facem cu tata? Cu minciuna?”
„Deocamdată, nimic. Lăsăm lucrurile așa cum sunt până când decidem împreună ce e mai bine pentru noi.”
Alexandra l-a îmbrățișat, suspinând ușurată. „Mulțumesc că nu m-ai judecat.”
„Cum aș putea?” a șoptit el, trăgând-o mai aproape. „Tocmai mi-ai oferit cel mai prețios lucru: adevărul. Și libertatea de a alege.”
Când buzele lor s-au întâlnit, Mihai a știut că, în ciuda începutului tumultuos, povestea lor abia începea. Și pentru prima dată în viața lui, era nerăbdător să vadă ce va urma.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.