România este cunoscută pentru exportul de creiere în domeniul IT și pentru abilitățile pentru care mulți tineri români le au în domeniu.

Unii încep să aibă performanțe de la vârste foarte fragede. Este și cazul lui Matei, un băieţel din Cluj de doar 9 ani, care ar putea fi cel mai tânăr programator din lume, deși aia a terminat clasa a II-a, potrivit Obiectiv.tv.
Matei a reuşit să realizeze un joc video complex, în care poate fi explorată o uimitoare lume post-apocaliptică.

La o primă privire, jocul pare realizat de cineva cu multă experienţă în domeniu, însă în spatele lui e un puşti de doar 9 ani.
În timp ce alţi copii doar se joacă, Matei a învăţat să-şi creeze singur propriile provocări. Mentor i-a fost Ioana, o tânără ce tocmai a ieşit de pe băncile liceului.
Invenţia şi-a prezentat-o la competiţia europeană din Dublin, din care a ieşit câştigător.

Două luni a muncit până când lumea apocaliptică a prins viaţă. Un joc care dovedeşte că, atunci când pasiunea e mare, nici nu mai contează vârsta.

Micul programator visează ca, atunci când va creşte, să-şi deschidă propria firmă de IT.
Reamintim că alți 50 de copii şi tineri din România pasionaţi de programare au obţinut aproape jumătate din premiile unei competiţii organizate în Irlanda la începutul acestui an. Printre proiectele prezentate se află şi un robot care poate fi controlat cu puterea minţii şi un dispozitiv care-i ajută pe nevăzători să evite obstacole.

Distribuie prietenilor

Multumim!

Citește și:

Facebook Comments

Cel mai tânăr programator din lume este român. Are 9 ani și visează la propria firmă de IT! Hai să nu fim indiferenți… Dă mai departe să îl ajutăm să devină cunoscut